Obiectele din casă sunt adunate în grămăjoare egale,
ca lemnul de foc pregătit de dinainte pentru sezonul rece,
un ritual reluat cu regularitate.
În faţa oglinzii văd tot timpul aceeaşi femeie,
smulgîndu-şi concentrată firele albe,
adunîndu-le apoi cu degetele umezite de pe jos.
E o durere surdă, estompată în toate astea, ca ultimele acorduri ale unei melodii
triste pe care le anticipăm de obicei, de parcă le-am mai fi auzit undeva.
„Bună dimineaţa, Om de Ceaţă!”
„Bună ziua, fată-magnet!”
De sub gheaţă, din mediul internauţilor, din pămînt şi din aer mi se trimit semnale secrete.
E o numărătoare inversă tot timpul:
60, 59, 58, 57, 56, 55, 54, 53, 52, 51, 50, adipoceară.
Și nici măcar nu mi-am pus o dorinţă, şi nici măcar nu m-am rugat pentru ceva.
Gabriella Eftimie
No hay comentarios.:
Publicar un comentario